Prima zi de sofat in Bucuresti

Mi-am luat carnetul de sofer la inceputul anului 2008, mai mult datorita unui pariu pe care il facusem cu iubitul meu de atunci, care nu credea ca voi lua examenul inaintea lui. Competitiile m-au transformat intotdeauna intr-un robotel al carui unic obiectiv este sa castige, asa ca din fericire, am trecut cu bine de ambele examene.

A urmat o scurta pauza de aproape 9 ani (!!!) in care nu am mai pus mana pe volan sau piciorul pe pedale. O eternitate in care am preferat sa privesc visatoare pe geam in timp ce oricine altcineva isi asuma responsabilitatea de a conduce masina. M-am ales cu o multime de experiente interesante (dar nu prea) in RATB, RATT, CTPA, CFR si alte abrevieri transportationale, in timp ce toti din jurul meu isi urcau fundul in masina si ajungeau la destinatie fara sa depinda de mai stiu eu ce alti terti. Ca sa imi gasesc scuze, am invocat traficul catastrofal din capitala, poluarea, lipsa locurilor de parcare sau chiar faptul ca poate nu am abilitati de sofer.

frica-de-condusDar de fapt, imi era frica. Inca imi este, recunosc. De toate lucrurile de mai sus + de neprevazutul care te poate lovi out of nowhere. Am hotarat sa trec peste frica si sa ma chinui pana imi iese. Fiindca pentru cineva total nepasionat de masini si de viteza, placerea condusului inca nu exista, ci trebuie cultivata.

Luna trecuta mi-am cumparat o masinuta – un Yaris gri pe care inca invat sa il iubesc. Am exersat cateva drumuri prin traficul din Arad, iar azi a fost prima zi de sofat in Bucuresti. M-am trezit la 6.30 din cauza stresului la care urma sa ma supun, iar din intunericul de afara am reusit sa deduc ca azi va fi una dintre zilele alea ploioase in care nimanui nu ii place sa fie la volan in Bucuresti. Daca tot vrei sa infrunti ceva de care ti-e frica, macar sa te asiguri ca exista toate elementele de care incerci sa fugi.

Primele minute au fost ok-ish, asta doar pana am ajuns la o intersectie cu Calea Calarasi, unde nimeni nu lasa loc altor masini sa treaca. Eram prinsa acolo, acoperita de claxoane in mijlocul intersectiei, chinuindu-ma sa imi pastrez zenul. Spre surprinderea mea, chiar am reusit. Nu a mai durat mult si am ajuns la birou, unde am putut parca linistita pe unul dintre numeroasele locuri disponibile inainte de ora 7.30. Cand am intrat in birou, mi-am dat seama ca nu aveam permisul la mine. Nici buletinul, de altfel. Dar asta sa fie cea mai mare problema…

Provocarea a fost mai degraba la plecare. Am zis sa fug pe la 17 (daca tot am ajuns cu 2 ore mai devreme la birou), ca sa mai scap de aglomeratie. Un gand naiv, ca pentru un incepator. De cand am intrat in rondul de la P-ta CA Rosetti, m-am incadrat pe banda gresita si am devenit centrul atentiei tuturor. Aclamata de fani, luminata de flashuri ca un adevarat star pe scena, am reusit sa o iau pe Hristov Botev si sa ma asez in capatul cozii de masini. Am trecut cu bine de intersectia care mi-a dat batai de cap cu cateva ore mai devreme, iar miscarea lina a stergatoarelor a reusit sa imi regleze pana la urma ritmul cardiac.

Asta pana cand am iesit de pe stradutele laturalnice direct pe prima banda a B-dului Unirii, de pe care trebuia sa ajung pe ultima in nici 50 de metri. Am taiat calea unor masini (pe aceasta cale imi cer iertare) si am reusit sa fac un 180 de grade fara sa depasesc prea mult marcajul benzii mele. Intr-un final, dupa 30 de minute de condus (care au parut 1000), am ajuns acasa. Parcata in limitele acceptabilului, am coborat victorioasa din masina si am stat in ploaie cu fata spre cer. In propria lupta cu sine, era 1-0. Pentru mine. Pentru versiunea mai buna a mea.

 

PS Nimeni nu a fost ranit  (in jurul meu) in timpul experimentului de pe strazile capitalei.

 

Read More

Frumusetea durerii

12904211Nimic nu e gratis. Fie ca e platit cu bani, cu timp, cu sacrificii sau cu linistea propriei constiinte, totul are un pret. Pentru ca oamenii nu se nasc campioni, presedinti sau antreprenori de succes, ci muncesc ca sa ajunga in acel punct.

Cei care au reusit in viata au invatat sa spuna nu placerilor de moment, avand in minte the bigger picture. Si nu cred ca le-a fost usor sa refuze iesirile in oras, maratoanele de seriale, junk food-ul, vacantele prelungite si instinctului de “bagarea piciorului in tot”. Chiar daca uneori s-ar fi abatut de la drum, au gasit puterea sa se intoarca si sa continue de unde au ramas sau chiar sa o ia de la capat.

Cred ca durerea cea mai mare e atunci cand renunti la ceva, si nu atunci cand nu poti obtine un anumit lucru. Alegi sa lasi in urma o experienta pe care o iubesti, un gust, o relatie, un stil de viata, o idee care iti da siguranta. De ce ti-ai produce singur suferinta? Pentru ca stii ca doar asa poti creste.

No pain, no gain.

Urasc durerea. Durerea sucks. Dar se pare ca e singura cale spre fericirea adevarata. Asa ca trebuie sa te ridici, sa suferi si sa lupti pentru ceea ce iti doresti de la viata. Sa devii un soldat in propriul razboi. Uneori o sa simti ca nu mai poti sau nu mai vrei. Dar mai poti. Si mai vrei. Numai ca trebuie sa iti reamintesti constant care e scopul luptei pe care o duci. Sa te convingi singur ca toata suferinta are de fapt un rost.

Nu e simplu sa ai o cariera de succes, o relatie implinita sau o familie fericita, ci e nevoie de multe sacrificii, compromisiuri si suferinta pentru a te dezvolta si creste constant. Dar daca esti dispus sa lupti, cred ca astea sunt intrebarile cu care vrei sa pleci la drum:

  • Care e lucrul pe care vrei sa il obtii?
  • La ce esti dispus sa renunti pentru a-l obtine?
  • Merita sacrificiul?

Iti doresc sa gasesti raspunsurile potrivite. Pentru ca timpul trece oricum ar fi.

 

Read More

Dragostea e o campanie Adwords

Contul de Google AdWords îl aveai demult, dar nu ştiai dacă eşti pregătit să începi investiţia. Îţi place viaţa ta de până acum, însă bănuieşti că există loc de mai bine şi speri pe ascuns la un ROI care să te facă să simţi că vibrezi. Există, îţi spun eu. Trebuie doar să ai răbdare până îţi găseşti cuvântul-cheie.

Odată pornit la drum, stabileşti încă de la început care îţi sunt obiectivele. Vrei ceva pe termen lung sau pe termen scurt? În adâncul sufletului tău ştii că nu merită să investeşti într-o conversie rapidă – mai bine îţi foloseşti timpul şi energia pentru ceva care are potenţial, ceva care să se transforme într-un brand adevărat.

Cât eşti pregătit să oferi? Pe lângă bani, e nevoie de toată atenţia şi cunoştinţele tale de până acum. În plus, trebuie să fii conştient că existe şanse să nu găseşti nimic momentan, eşti dispus să îţi asumi riscul ăsta?

(more…)

Read More

Ne scapă printre degete?

“Trebuie să te hotărăști: ori trăiești cu cineva, ori îl dorești. Nu poți dori ceea ce ai, e împotriva naturii.”

La începutul unei relații de amor, dragostea e peste tot. O simți când deschizi ochii dimineața, când auzi o melodie mai lentă sau atunci când sunându-ți telefonul, tresari în speranța că te caută cel pe care îl iubești.   Încă nu știi mare lucru despre celălalt și nici nu ai nevoie – totul e perfect așa cum e și lucrurile nu se pot îndrepta decât înspre bine. Până când apare plictiseala, monotonia și inevitabilul declin.

Orice relație are un termen de expirare, dacă nu știi ce conservanți să adaugi la rețetă. Fiindcă o să dispară misterul și o să apară siguranța că partenerul tău e un om pentru a cărui dragoste nu mai trebuie să lupți, trebuie să găsești butonul de Refresh. După atâta dragoste, pasiune și timp investit, ar fi păcat să dispară totul fără luptă. Oricine se poate îndrăgosti, dar puţini ştiu să rămână acolo.

Trec nişte ani şi nu mai e deloc ca pe vremuri – nu mai există emoţia descoperirii pentru că deja ştii ce jucărie se ascunde în oul tău Kinder. Doar că dacă e o jucărie frumoasă, de ce să nu o păstrezi? Poate crezi că ai aflat tot ce era de aflat şi nu mai are ce să te surprindă, dar nu-i deloc aşa… De abia atunci începe dragostea, când crezi că e gata.

Read More

Jocul de-a dragostea

Fără să-i dea ea voie, el poate încă de la început să vadă un vag contur rotund, care îi atrage atenția. Dacă ar încerca să țintească acum, și-ar irosi toate săgețile și ar pierde jocul. 

Așa că începe o strategie. Se apropie încet, ca să-i studieze linile – să distingă cercurile concentrice care indică zona câștigătoare, cu maxim de puncte. Ea începe să-i povestească lucruri banale – muzică, filme, mâncăruri preferate, în timp ce el câștigă tot mai mult teren.

Dorința lui de câștiga e tot mare, la fel ca și speranța ei că ăsta nu e doar un simplu joc. După o vreme, ea începe să lase garda jos și îl lasă să vadă o parte din misterul ei, îi împărtășește câteva din gândurile ce o definesc ca om. Știe că asta o va face mai vulnerabilă, dar își riscă inima din dorința de a se dărui întrutotul.

Ținta devine tot mai clară, iar el își pregătește săgețile. Fiindcă se simte în siguranță, ea își deschide sufletul și îi oferă inima de 1 milion de puncte. El îi vede frumusețea și ezită. Dar e așa tentantă… Se simte hipnotizat de centrul acela luminos și e acaparat de dorința de a câștiga. Așa că aruncă prima săgeată. La fix! O aruncă și pe a doua… Încă o sută de puncte. Și pe a treia… A obținut 300 de puncte și zâmbește satisfăcut, fără să-și dea seama că de fapt tocmai a pierdut 1 milion de puncte. Ea își ascunde planșa și începe să plângă  – săgețile o dor. Cine știe cât o să dureze până o să poată să le scoată…?

De cele mai multe ori, ăsta e jocul de-a dragostea. Câteodată săgețile sunt la el, câteodată la ea. În cazurile fericite, cei doi își dau seama că asta nu e o joacă și se abandonează total unul altuia. După care câștigă mai multe puncte decât și-au imaginat vreodată… 🙂

Read More

Contract preîndrăgostial

Ar fi bine ca înainte de fiecare relaţie în care ne avântăm, să avem ceva care să ne asigure că în caz de eşec sentimental, o să rămânem întregi. Aşa, nimeni nu pleacă cu ceva ce nu-i aparţine şi bunurile se întorc proprietarilor lor de drept. Deşi existenţa unui astfel de contract ar presupune implicit posibilitatea ca lumea de basm a îndrăgostiţilor să se năruie, cred că ar fi mai bine aşa – măcar dacă nu eşti mulţumit îţi primeşti investiţia înapoi.

De multe ori, ne schimbăm personalitatea, obiceiurile sau preferințele fără să ne dăm seama. Șocul ne lovește de abia la sfarșit, când ne privim și nu mai recunoaștem mare lucru – doar un trup obosit și niște urme de lacrimi proaspăt uscate.

Întâlnirea a două personalități este ca și contactul a două substanțe chimice: dacă există vreo reacție, ambele sunt transformate.” C.J.Jung

Așa că înainte de aruncarea în valul iubirii, ar fi bine să ne însemnăm în conștiință clauzele salvatoare. Deci în caz de separare, vreau să rămân cu tot ce am avut înainte:

  • o inimă întreagă;
  • poftă de viață;
  • încredere în oameni;
  • țeluri și obiective;
  • chef de ieșit în oraș;
  • același număr de kilograme;
  • independență;
  • un pat în care să pot dormi pe oricare parte;
  • prietenii mei, care între timp au devenit prieteni comuni;
  • o pagină de Facebook lipsită de melodii de tăiat vene;
  • ușurința de a zâmbi;
  • poftă în limite normale de ciocolată/înghețată.

Data:

Semnătura:

Read More

Cum să scapi singur de boală

Răceli, dependențe, entorse sau inimi frânte. În chestiile mai grave nu mă bag.

1. Să luăm ca exemplu entorsa la piciorul drept. În primul rând, trebuie să-ți studiezi cu atenție simptomele ca să-ți dai seama de ce anume suferi. Te doare când calci, se umflă când îl forțezi prea tare și nu mai seamănă deloc cu fratele lui stâng. Îți vine să plângi de durere și ai vrea să scapi cât mai repede de ea.

2. Ai nevoie de un diagnostic. În mare cam știi care e boala ta, dar înainte să începi un tratament e bine să fii 100% sigur de unde vine durerea. Așa că te interesezi, citești, întrebi pe alții care au trecut prin asta.

3. Acum știi de ce suferi. Are nume, are cauze, are și urmări (dacă nu se tratează corect), au mai pățit-o și alții. Există mai multe tratamente și tu trebuie să îl alegi pe cel pe care crezi că o să te facă bine.

4. În cazul entorselor, se recomandă repausul, iar piciorul afectat trebuie forțat cât mai puțin. Ca să nu se treacă la măsuri drastice (ghips), se ține legat și din când în când se aplică diverse creme, ca să aline durerea. Pentru a ajuta vindecarea, e indicat să te ferești de griji, stres și orice alte activități care ar putea să-ți facă rău, acum că ești așa fragil.

5. După o scurtă perioadă de timp, ți se pare că ești mai bine. Te ridici din pat și vrei să mergi la fel cum o făceai înainte. Parcă nu te mai doare, parcă te-ai vindecat și acum poți să te apuci din nou de treabă. Dar nu-i așa – după scurta plimbare îți dai seama că te-ai auto-fraierit, piciorul se umflă iar și începe să te doară și mai tare.

6.  Fiindcă nu-ți mai rămâne nimic altceva de făcut, ți-l pui în ghips – nu ai fost destul de puternic ca să fi avut grijă de tine până te-ai fi vindecat cu totul. Acum știi că-i nevoie de timp, răbdare și voință ca să scapi de boală. Și neapărat trebuie să eviți tot ce-ți face rău, măcar până îți revii.

7. După ce trece destulă vreme, rana ți se vindecă și poți în sfârșit să spui c-ai scăpat. Acum ești liber să faci tot ce vrei –  să fugi, să stai în frig la o țigară sau să crezi iarăși în tot ce ai crezut înainte.

Read More

Cine e pe primul loc?

De multe ori ești pus în fața unei situații în care trebuie să alegi. Cui o să-i faci pe plac?

Încercările de a mulțumi pe toată lumea dau întotdeauna greș. Deși e mișto când toți sunt fericiți, trebuie să înțelegem că aia e o situație ideală, că nu ai cum să satisfaci toate cerințele juriului.

Fiecare are personalitatea lui, gusturi și păreri diferite ce intră câteodată în contradicție cu gusturile și părerile celor din jur. Deci la un moment dat, tot o să întâlnești ochii dezaprobatori de care te ferești. Sentiment groaznic pentru perfecționiști. 😀

Așa că trebuie să te mulțumești pe tine, în primul rând. Să știi că ai făcut the right thing, ca să poți înfrunta ochii ce te critică. Sau ca să nu-ți mai pese deloc de ei. Atâta vreme cât nu rănești (grav) pe nimeni, fă tot ce crezi tu că e bine pentru tine și nu mai introdu atât de des fericirea celorlalți în ecuația vieții tale.

Atunci când oamenii o să înceteze să judece, o să înțeleagă ca în fond, fericirea lor depinde de propria persoană, și atât. Prin urmare, ar trebui să încercăm să ne punem pe primul plan mai des – să practicăm un fel de egoism constructiv.

Je m’en fiche! 🙂

Read More

Relațiile. Încotro?

Relațiile – linii între două puncte. Rareori un întreg.

Dragostea asta ne omoară, fiindcă nu-i dragoste de fapt. După tot ce am văzut în jurul meu și după ce am primit atâtea sms-uri de noapte bună de la tipi pe care îi plăceam, dar ale căror numere de telefon n-au ajuns să-și găsească locul în inima mea, am ajuns la o concluzie. Ele și ei se combină de plictiseală, ca sa nu fie singuri, pentru sex, ca să-și demonstreze că pot, fiindcă are un fund bombat, ca să își aducă aminte cum e, pentru bani, fiindcă atracția e prea mare sau pentru că a venit vremea.

[slideshow]

Îmi aduc aminte de ceva experiment în care participanții încercau să facă o oală de lut perfect rotundă. Jumătate trebuiau să lucreze cu același aluat, până oala ieșea perfectă, iar cealaltă jumătate avea dreptul la mai multe încercări de oale eșuate, până le-ar fi ieșit una cum trebuie. Un mare procent din prima jumătate a eșuat, ei pierzându-și răbdarea în timp ce modelau aceeași oală care nu vroia să iasă perfect rotundă. Cei din a doua jumătate au avut rezultate ceva mai bune, având dreptul la mai multe încercări, mai multe oale cu care au luat-o de la zero.

Așa suntem și noi. Nu prea avem răbdare cu oalele noastre pe care deși credem că le iubim, au prea multe defecte ca să putem trece cu vederea. Și dacă totuși ne hotărâm să păstrăm o oală, nu ne dăm seama că denivelările ei o fac unică și ajungem s-o stricăm cu totul de la prea mult modelat.

N-am fost niciodată prea romantică, dar cred că într-acolo o să ne îndreptăm în final cu toții. Vreau o oală numai a mea, ciobită sau colorată ciudat, dar ale cărei linii o să le cunosc și cu ochii închiși. O oală pe care, dacă se sparge, să o pot lipi cu lipici iubicios.

Așa că am plecat la shopping. O să caut peste tot, până găsesc ce am nevoie. Nu mi-au mai rămas bani pentru nimic altceva. I-am cheltuit pe toți.

Read More