Credeam că a trecut repede și că nu am apucat să fac mare lucru anul ăsta, dar nu e deloc așa. Uitându-mă în spate, s-au întâmplat multe și am cunoscut o mulțime de oameni care deja au început să îmi schimbe cursul vieții.
Ajută mult să îmi văd postările (în feed) de pe Instagram, acolo realizez cât de cât cum a decurs viața mea pe parcursul anului. Deși, de ce să ne mințim – postăm doar ce a fost bine, ca să ne aducem aminte de tot ce e frumos și să luăm cât mai multe like-uri. Pentru tot ce nu merge bine oricum nu avem nevoie de remindere, creierul nostru simpatic se asigură că ne aducem aminte de asta în fiecare zi, chiar și atunci când vrem să uităm.
În anul care tocmai s-a încheiat am fost în Valencia cu adorabilele Cris și Flavia, am început să fac sport mai des și am înțeles cât de mult ajută, am găsit cea mai minunată terapeută, mi-am cunoscut 2 dintre cele mai bune prietene (Adri & Alexa), am început un curs de olărit și acum îmi beau cafeaua din propria mea cană, m-am lăsat inspirată de oamenii din jurul meu, am participat la cercuri de femei cu Ioana, am început să testez și să organizez evenimentele din Clubul Offline împreună cu Iza, i-am văzut pe Coldplay la Budapesta, am dormit prost și am început să dorm bine, mi-am monitorizat glicemia și am învățat multe despre nutriție și corpul meu, am cumpărat un apartament cu banii strânși în epoca workoholismul aproape vindecat (feeling mândră), am dat admitere la facultate, am intrat (yey!), m-am distrat, am fost nașă pentru prima dată, am participat la un photo shoot doar al meu, am plecat pentru o lună în Spania și mi-am făcut 2 prieteni pe care îi admir foarte mult (Laura & Ovi), s-a născut Iris cea drăgălașă, mi-am reevaluat atitudinea față de perfecționism (suntem din nou prieteni) și echilibru (nu mai vreau să îl ating pentru că nu există), am învățat despre politică și puterea comunităților, mi-am pierdut speranța și am regăsit-o în interiorul meu.
A fost printre puținii ani care parcă s-au terminat mult mai bine decât au început – Cătălina de azi e mult mai liniștită și împlinită decât Cătălina de acum 1 an. Evident că încă îmi mai pierd uneori busola și mai vin peste mine avalanșe de emoții sau gânduri care par copleșitoare, dar a apărut un calm care mă ghidează să revin mult mai ușor în lumină. Să mă bucur din nou de viață.
Tot legat de digitalul care devine o autobiografie, acum realizez că scriu pe acest blog din 2009 – 16 ani din viața mea am adunat aici gânduri și conștientizări, pe care poate nu mi-aș fi dat voie să le exprim altfel (am făcut și backup, sunt liniștită că nu rămân fără el în caz de vreo hackăreală nefericită). Te încurajez să găsești și tu o cale de a-ți lăsa amprenta în timp, poate un jurnal, un blog privat, post-it-uri, o serie de poze pe care să le faci în anumite momente din viață.
Îmi vine să nu închei aici fiindcă știu că nu am un final de articol așa cum trebuie, dar așa îl las. Mi-e bine