Rebranding personal, sau cum să devii persoana pe care o admiri

M-am trezit într-o dimineață cu un sentiment neplăcut că ceva nu se mai potrivește.

Era începutul anului 2023, deja îmi făcusem planul pentru primele luni din an, dar pur și simplu nu mai voiam să fac nimic. Nici să mă duc la birou, nici să ies cu prietenii, nici să plec în vacanță. La doar câteva zile după acel punct, mi-am dat seama că viața mea urmează să se schimbe drastic și că nu pot face nimic să evit asta.

Aveam un business cu experiență, o relație frumoasă, siguranță financiară. Cam tot ce credeam că trebuie bifat până la 33 ani. Și, totuși, ceva lipsea. Nu știam exact ce, dar simțeam că mă afund într-o rutină care nu mă mai reprezenta.

Au urmat luni grele, luni în care am renunțat rând pe rând la tot ce era până atunci important pentru mine – majoritatea clienților agenției pe care o construisem cu foarte multă muncă, angajații, biroul, viața socială, imaginea de “poți face orice dacă ești disciplinat” proiectată cu grijă în exterior.

Până la finalul anului 2023, eram de nerecunoscut – părea ca o scenă apocaliptică în care toate elementele care formau identitatea mea fuseseră zdrobite cu un ciocan. Puteam doar să privesc dezastrul și să îmi plâng pierderea.

Marele avantaj al unui dezastru de genul ăsta e că ai mai mult spațiu să reconstruiești orice peste ruinele a ceea ce ai fost odată. Poți păstra structurile puternice care au rămas în picioare (valorile tale) și să alegi conștient cine vrei să fii de acum încolo în această viață. Doar că nu e deloc ușor, am simțit constant rezistența familiarului și o chemare ademenitoare în brațele fostei mele vieți.

Acesta e procesul de reconstrucție pe care îl numesc “rebranding personal” – o serie de etape prin care trebuie să trecem ca să putem lăsa în urmă tot ce nu ne mai servește, pentru a deveni persoana pe care o admirăm. Un proces prin care ne îmbrățișăm autenticitatea, punctele forte și vulnerabilitățile. O combinație de elemente din psihologie, marketing, spiritualitate, dezvoltare personală, în care să integrăm și suportul social atât de necesar.

Mi-ar fi plăcut nespus să nu trec prin asta singură, să existe un spațiu în care să mă simt ghidată și o comunitate care să mă sprijine, să nu simt că o iau razna căutând în bezna sufletului meu. Poate ar fi durat doar câteva luni, nu 2 ani.

Dar poate am trecut prin asta tocmai ca să pot inspira și ajuta alte persoane să se redefinească atunci când va veni momentul lor. Nu am toate răspunsurile, dar am decis să încep un experiment – cum ar fi dacă ne-am putea reface identitatea (și business-ul, dacă e cazul) conștient, fără să trecem prin ani de confuzie? Adevărul e că oricum ne vom schimba. Întrebarea e dacă o vom face cu intenție sau vom lăsa viața să decidă pentru noi?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.