Facebook m-a anuntat astazi printr-o notificare ca acum 4 ani incepeam primul training de Google Adwords. Inca mai tin minte ca eram atat de emotionata inainte de primul curs incat inainte sa ajung la sediu a trebuit sa iau o dusca din sticla de Solera 1847, un vin spaniol foarte dulce care eram indragostita la vremea respectiva.

In capul meu rasuna doar intrebarea Cum ai acceptat sa tii un training daca nu ai nici macar o luna de experienta la job?! In luna anterioara, cei de la Rezistenta Online imi lasasera un comentariu la un articol de pe blog in care ma intrebau daca mi-ar placea sa devin trainer la ei. M-am simtit atat de magulita de intrebare, ca nu am ezitat si le-am scris imediat un mail ca DA, vreau! Dupa care m-am trezit in fata faptului implinit – vreo 10 oameni asteptau sa invete Adwords de la mine si nu mai aveam cum sa dau inapoi. Cel mai tare ma ingrozea gandul ca nu o sa inteleaga ce le explic, nu o sa le placa de mine sau si mai rau, o sa imi puna o intrebare la care nu o sa stiu sa raspund. Aveam in fata 2 zile in care timp de 9 ore, urma sa ma simt mai inconfortabil decat ma simtisem vreodata.

Incercam sa zambesc si sa para ca nu ma simt aiurea, insa sunt sigura ca s-au prins ca sunt nesigura. Dar m-au iertat, fiindca informatiile de care aveau nevoie de la mine erau mai importante decat prejudecata ca nu ai ce invata de la o tipa de 23 de ani care de abia s-a angajat intr-o agentie.

Evident, ca in majoritatea povestirilor in care frica e mai mare decat e cazul, pana la urma a fost ok-ish. Le-am povestit mai multe decat au putut duce, am intrat in detalii mult prea tehnice si mi-am pierdut rabdarea cand unii nu intelegeau nicicum ce incerc sa explic, insa nu a fost un capat de lume. Din toate minusurile astea am invatat sa fiu un trainer mai bun in luna urmatoare. Am strans feedback-urile si le-am transformat in ceva constructiv, fara sa o iau tare personal – era si normal sa nu fie foarte multumiti de prima mea prestanta ca trainer.

Luna urmatoare deja ma simteam cu vreo 10% mai relaxata, insa tot nu eram linistita la gandul ca urmeaza sa vorbesc din nou in fata unor necunoscuti. Si Doamne, exista tot felul de oameni: cei care chiar vor sa invete, cei care sunt obligati sa participe la curs de catre compania in care lucreaza, cei care cred ca le stiu pe toate sau cei care insista sa le explici toate optiunile existente chiar daca nu o sa tina minte nimic la sfarsit. Pe langa categoriile astea, mai sunt persoane care vor pauza, nu vor pauza, vor mai multa teorie sau din contra, mai multa practica. E atat de greu sa ii multumesti pe toti, incat am renuntat sa incerc sa mai fac asta. Merg pe ideea:

Do the best you can, where you are, with what you have.

Acum imi dau seama ca pana acum au fost vreo 250 de persoane pe care le-am invatat (sper eu) cum functioneaza sistemul, cum se construieste corect o campanie de search/display si care sunt smecheriile care te ajuta sa iti scazi costurile. Dupa toti anii astia, am gasit o reteta oarecum de succes prin care feedbackurile culese sunt mai mult de bine decat de rau:

• Incerc sa aflu de la inceput contextul fiecarui cursant – care e nivelul lui de cunostinte, pentru ce vrea sa invete Adwords si daca e ceva anume de care e interesat. De exemplu, am avut odata un cursant al carui singur obiectiv era sa se afiseze cu o reclama deasupra unui competitor care era tot timpul pe primul loc. Daca m-as fi axat pe obiectivele cursului, as fi insistat pe ideea ca nu trebuie sa fii primul loc ca sa ai o campanie de succes, insa asta nu l-ar fi ajutat sa isi rezolve problema – asa ca i-am aratat cum poate fi primul si a fost 100% multumit.
• Ma asigur ca fiecare cursant a inteles ce am explicat si insist sa imi puna intrebari. Daca vad ca explicatia nu le lumineaza mintea, incerc sa exemplific altfel – unii sunt mai analitici, altii mai creativi sau aerieni si atunci solutia e sa ma adaptez limbajului lor.
• Verific campaniile fiecarei persoane in parte si le explic daca au gresit ceva / vin cu imbunatatiri acolo unde e cazul.
• Lucrez mult la dezvoltarea rabdarii si a calmului meu. Uneori imi vine sa ies pe usa in mijlocul cursului si sa nu ma mai intorc, dar in momentele alea imi imaginez ca sunt si eu cursant, dupa care perspectiva se schimba. Atunci incep sa empatizez cu cei care se simt coplesiti de informatie, sunt obositi sau nu mai au rabdare si dintr-o data ma simt mai binevoitoare in a explica din nou un concept care mie mi se pare foarte simplu.
• La cursurile pe Skype intreb de dinainte care sunt obiectivele celui cu care o sa vorbesc – asta ca sa eficientizam cat mai mult timpul pe care il avem la dispozitie. In online oamenii au si mai putina rabdare decat in viata reala.
• Trimit pe mail alte resurse de unde cei interesati pot invata mai multe. Pe langa mail, am creat si un grup de Facebook unde cursantii pun intrebari, se ajuta intre ei sau sharuiesc informatii din industrie.

Ma bucur ca am acceptat provocarea asta si ma bucur si mai mult cand vad in jur alti oameni dornici sa ii invete pe altii ceea ce stiu ei mai bine. Mi se pare ca a invata pe cineva ceva (bine) e una dintre cele mai fulfilling activitati profesionale, care te ajuta si pe tine ca profesor sa intelegi mai bine subiectul explicat. Deci daca aveti sansa, go for it! 🙂