Asta sunt, în primul rând. Scriitoare.
Această titulatură are ceva ce puține altele îmi pot oferi – a fi scriitor cere atât de puțin de la mine și îmi oferă atât de multe, de abia acum îmi dau seama cât de mult m-au ajutat cei 16 ani de scris pe acest blog* . În multe alte domenii, simt presiunea de a fi mai bună, de a plăcea și de a mă simți admirată pentru ceea ce fac. Dar aici nu simt nevoia unui receptor sau feedback, părțile din mine care vor să se exprime își dau voie să creeze și să iasă la suprafață.
Când scriu, pot să scot la lumină toate gândurile și trăirile care altfel ar rămâne dosite undeva în spatele minții, pregătite să intre în stare de putrefacție. Evident că mai modific textele, le filtrez și cenzurez pe alocuri, dar chiar și așa, varianta finală e aproape 100% conform cu originalul. Imediat ce dau îmi văd gândurile în fața ochilor, mă simt mai liberă și mai ușoară, ca și cum mi s-a ridicat o greutate de pe suflet.
Asta sigur are de-a face cu predispoziția mea de a nu verbaliza ceea ce simt, vreau sau gândesc. Încă de mică am avut tendința să tac și să analizez, să îmi pregătesc dinainte discursul, chiar si când era vorba de o simplă discuție la telefon. De ce eram așa, Dumnezeu știe. Pot să găsesc posibile cauze, dar am ajuns la concluzia că săparea în trecut nu mă mai ajută cu nimic în această etapă a vieții mele. Dar ce știu sigur e că dintotdeauna mi-a plăcut să scriu – mesaje, scrisori, jurnale, planuri, proiecte. Scrisul mi-a permis să sortez cumva ideile nesfârșite de la mine din cap și să pot să dau un sens emoțiilor intense care uneori m-au răvășit.
Unele cuvinte îmi dau fiori, altele mă binedispun instant. Mă bucur că am descoperit atât de devreme arta scrierii, datorită ei am învățat să mă cunosc mai bine și să mă iubesc mai mult ca ieri. 
*(am simțit o ușoară ezitare când am pus cratimă, deși nu e chiar cea pe care o folosește ChatGPT. oare cum o să evolueze viața scriitorilor din cauza asta?)