Noi oamenii, avem încorporată o opţiune pe care prea puţini o folosim. De cele mai multe ori ne aducem aminte de ea atunci când am uitat cu totul că a existat vreodată. Cu atâta aglomeraţie, nici sufletul, nici mintea nu mai au cum să reziste fiindcă ne-am impus atât de multe standarde încât nu ne mai […]
Tag: fericire
Când creierul apare, liniștea dispare
Astăzi nu mai vreau să știu nimic. Limbi străine, metode de programare neuro-lingvistică sau parole de mail; numere de telefon, reguli, statistici și răspunsuri la întrebări pe care nu ar fi trebuit să mi le pun – nimic din toate astea nu mă ajută să dorm mai liniștită. Când creierul apare, liniștea dispare. Mi-e așa […]
Jurământul mincinosului
Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Așa să-mi ajute Dumnezeu. Ăsta e jurământul pe care trebuie să-l depună martorii (creștini) implicați într-un proces. Aceleași cuvinte ar trebui să le rostim în fiecare dimineață devreme, ca să ne trezim și conștiința odată cu trupul. Dar nu. O lăsăm […]
Cine e pe primul loc?
De multe ori ești pus în fața unei situații în care trebuie să alegi. Cui o să-i faci pe plac? Încercările de a mulțumi pe toată lumea dau întotdeauna greș. Deși e mișto când toți sunt fericiți, trebuie să înțelegem că aia e o situație ideală, că nu ai cum să satisfaci toate cerințele juriului. Fiecare […]
Declarație
Subsemnata Mărușter Cătălina, domiciliată în țara tuturor posibilităților, orașul viselor, pe strada speranței nr.13, studentă a Facultății “habarnamcesăfaccuviațamea”, an terminator, declar pe proprie răspundere că ăsta e cel mai mișto moment din viața mea. Și următorul o să fie la fel. Și următorul la fel… Am mâncare-n frigider, rezervă de iubire pentru câțiva ani buni, […]
Zero absolut
Doamne cât e de bine să fii plecat… Să te iei și să te duci altundeva, printre alți oameni, printre alte culori și forme. Să pară că o iei de la început. Încă o dată. Dacă o iei de la zero, înseamnă că nu ai nimic de pierdut? Nu. Ești la zero doar în capul […]
Iarna nu ne îngheață
A apărut și iarna. Așa e regula, nu mai poți s-o schimbi dacă nu ți-ai spus la timp părerea. Al 4lea anotimp, sfârșitul unui an și perioada în care se concep cei mai mulți copii; toate îngheață și degeaba încerci să te impotrivești, n-ai cum dom’le… e mai puternică decât tine. Și totuși… Parcă nu […]
Ca la 20 de ani
La 20 de ani viața e superbă. În majoritatea fericită a cazurilor, iubești ca o nebună, te-mbeți de fericire și îmbrățișezi necunoscuți (care așa ajung să-ți fie prieteni :P). Faci planuri mărețe și nu prea știi de ce să te apuci. Potrivit unui studiu american publicat în revista Neurobiology Of Aging, abilitățile mentale ale oamenilor ajung […]