Astăzi nu mai vreau să știu nimic.
Limbi străine, metode de programare neuro-lingvistică sau parole de mail; numere de telefon, reguli, statistici și răspunsuri la întrebări pe care nu ar fi trebuit să mi le pun – nimic din toate astea nu mă ajută să dorm mai liniștită. Când creierul apare, liniștea dispare.
Mi-e așa dor de gândurile mele de copil că parcă m-aș duce înapoi acolo într-o secundă. Doar că aici unde sunt acum, știu că nu poți să te plimbi prin timp, știu că secunda e a 60a parte dintr-un minut și n-ai cum să te miști așa repede și știu că există prea multe chestii pe care vreau să le știu și e imposibil.
Fericirea nu mai are gust de compot de cireșe, dar măcar acum pot mânca unul de fiecare dată când am chef. Alte avantaje? Azi nu mai găsesc nici unul.
Aşa e, liniştea dispare din această cauză. Dar cauza nu e chiar creierul, ci mai exact ceea ce faci cu el. Una dintre chestiile care le faci cu el. Dacă ar fi fost creierul de vină, atunci nu am mai fi avut scăpare :))
Ce rost mai are compotul de cireşe pe care îl poţi mânca de fiecare dată când ai chef, odată ce nu mai este gustul fericirii? Nu văd unde e avantajul. Văd avantaj faptul că următoarea dată când vei gusta fericirea va fi mult mai bună decât un compot de cireşe.
Ca să îţi fie dor de nişte gânduri, trebuie să nu le mai ai. Ca să nu mai ai nişte gânduri, trebuie să le uiţi. Dacă ţi-ai uitat gândurile, nu poţi să te gândeşti la ele. Dacă nu poţi să te gândeşti la ceva, nu poate să îţi fie dor de acel ceva. Unde greşesc? 🙂
Nu lua ad litteram tot ce scriu eu aici; stiu ca eu sunt de vina si nu creierul meu obosit. 😛
Cat despre gandurile de care mi-e atat de dor, au fost inlocuite cu altele si nu prea mai au loc in mintea mea decat foarte rar. Dar sper ca o sa invat in curand cum sa le controlez, asa cum faci tu 🙂
Desigur că tu eşti de vină, dar era vorba de care parte din tine mai exact. Iar eu spuneam că nu e chiar creierul :).
Nici eu nu sunt încă stăpân pe gândurile mele, dar am depus nişte efort în direcţia asta şi pot să te ajut cu câteva idei.
A-ţi controla gândurile e ceva destul de ambiguu şi greu de aplicat. Problema trebuie simiplificată pentre a ajunge la cauza ei. Einstein spune “everything should be made as simple as possible, but no simpler”. Faptul că gândurile tale preferate îşi găsesc foarte rar loc în mintea ta înseamnă că de obicei nu te gândeşti la ele, după aceea îţi aduci aminte de ele, iar în scurt timp după aceea le uiţi din nou. Dacă nu le-ai uita, acele gânduri ar putea sta mai des în mintea ta, mai exact, pentru totdeauna, teoretic :). Ar parea deci că problema este memoria.
Pentru a avea o memorie mai bună, exista câteva soluţii. Poate le ştii, dar eu le zic oricum. Una este să ţi-o dezvolţi utilizând-o. Cameniţă (proful de mate din liceu :)) ne povestea cum învăţa poezii foarte lungi pentru a-şi creşte capacitatea de memorare. Cealaltă soluţie, şi cea mai simplă, e să apelezi la memorie externă. Dacă ai văzut filmul Memento, acolo ai o grămadă de idei. Eu îmi notez gândurile preferate într-un carneţel. Avantajul e că îţi reaminteşti acele gânduri de fiecare data când îl citeşti. Din păcate le uiţi la fel de repede. Asta dacă nu ai uitat de carneţel. Recent am început să îmi creez simboluri pentru aceste gânduri. Să le reprezint printr-un desen. Asta pentru a le face mai compacte şi deci posibil de a fi “citite” dintr-o privire. Urmează să văd ce fac cu simbolurile astea. Şi nu vreau sa mi le tatuez :).
Un gând este înlocuit de altul doar dacă se exclud unul pe celălalt.