Scrisoare pentru Moș Nicolae

Dragă Moș Nicolae,

Sunt eu, Cătă. Știu că nu mă mai recunoști fiindcă am crescut și nici nu mi se mai spune Cătă. Deși tu aduci daruri copiiilor care au fost cuminți, aș vrea să mă introduci și pe mine în categoria asta. Pentru ultima oară, promit.

Apropo, m-am mutat în București. Să nu mergi din greșeală la mine în camera de acasă, fiindcă nu o să mai găsești nicio cizmuliță acolo… Și nici n-aș vrea să mergi pentru că probabil e plin de praf, la câtă vreme a trecut de când n-am mai fost acasă. Nu vreau să crezi că-s leneșă. Nu sunt leneșă, sunt departe.

Dacă o să mă vizitezi, vreau să-mi dăruiești un vis frumos la noapte.

Să fiu acasă, printre oameni calzi și veseli și să fie timp destul. Îmi vreau familia și îmi vreau prietenii pe ai căror umeri pot plânge liniștită, fără să par slabă. Vreau să curgă apa caldă fără să o aștept juma’ de oră și mai vreau să-mi recunosc vecinii când îi văd pe stradă. Nu mai vreau să o aud pe doamna de la metrou care-mi spune când se închid ușile. În visul meu, pot închide ușa singură. Vreau sentimentul pe care îl aveam în dimineața de 6 decembrie, acum vreo 15 ani. Să mă uit pe geam să văd dacă a început cumva să ningă, după care să alerg la ghetuțe în speranța că tu ai considerat că am fost destul de cuminte. Mi-e dor de zilele în care cea mai mare grijă era să mănânc tot în farfurie. Acum grija e să o umplu cu ceva…

Îmi doresc un vis în care deadline-urile să fie flexibile și extensibile. Un vis în care să nu mai existe atâta tehnologie și în care oamenii pot vorbi din inimă, nu din Viber-ul descărcat de pe Google Play. Dacă poți, adu-mi și o ciocolată.

Te pup cu drag,
Cătă.