Relațiile – linii între două puncte. Rareori un întreg.
Dragostea asta ne omoară, fiindcă nu-i dragoste de fapt. După tot ce am văzut în jurul meu și după ce am primit atâtea sms-uri de noapte bună de la tipi pe care îi plăceam, dar ale căror numere de telefon n-au ajuns să-și găsească locul în inima mea, am ajuns la o concluzie. Ele și ei se combină de plictiseală, ca sa nu fie singuri, pentru sex, ca să-și demonstreze că pot, fiindcă are un fund bombat, ca să își aducă aminte cum e, pentru bani, fiindcă atracția e prea mare sau pentru că a venit vremea.
Îmi aduc aminte de ceva experiment în care participanții încercau să facă o oală de lut perfect rotundă. Jumătate trebuiau să lucreze cu același aluat, până oala ieșea perfectă, iar cealaltă jumătate avea dreptul la mai multe încercări de oale eșuate, până le-ar fi ieșit una cum trebuie. Un mare procent din prima jumătate a eșuat, ei pierzându-și răbdarea în timp ce modelau aceeași oală care nu vroia să iasă perfect rotundă. Cei din a doua jumătate au avut rezultate ceva mai bune, având dreptul la mai multe încercări, mai multe oale cu care au luat-o de la zero.
Așa suntem și noi. Nu prea avem răbdare cu oalele noastre pe care deși credem că le iubim, au prea multe defecte ca să putem trece cu vederea. Și dacă totuși ne hotărâm să păstrăm o oală, nu ne dăm seama că denivelările ei o fac unică și ajungem s-o stricăm cu totul de la prea mult modelat.
N-am fost niciodată prea romantică, dar cred că într-acolo o să ne îndreptăm în final cu toții. Vreau o oală numai a mea, ciobită sau colorată ciudat, dar ale cărei linii o să le cunosc și cu ochii închiși. O oală pe care, dacă se sparge, să o pot lipi cu lipici iubicios.
Așa că am plecat la shopping. O să caut peste tot, până găsesc ce am nevoie. Nu mi-au mai rămas bani pentru nimic altceva. I-am cheltuit pe toți.