Pe unde ai umblat? Oh wait…știu deja!

Încă mai țin minte ziua în care părinții mei au decis că a venit vremea să avem și noi internet acasă. Nu aveam nici cea mai vagă idee cu ce se mănâncă, știam doar că acolo îți puteai schimba numele și nimeni nu ar fi putut ști care e adevăratul adevăr.

Venisem de la școală și am găsit pe birou un bilețel scris de băieții de la net. Era ceva cu alexandra….@yahoo.com (Alexandra e sormea) și dedesubt scris iarăși numele ei (aia era parola). Dintr-odată mi-a venit să plâng și am început să strig că nu-i corect. Internetul urma să aibă numele lu soră-mea?!! Nu știam că aia era o adresă de mail și că aș fi putut să-mi fac și eu una dacă vroiam (sau dacă știam, mai bine zis). În mintea mea, ea ajunsese prima acasă și din cauza asta, eu trebuia să am tot timpul numele ei dacă vroiam să navighez pe net. 

Până la urmă mi-a explicat cum stau lucrurile cu e-mailurile, am învățat cum trebuie să scot cablul din telefon, să-l car până în camera mea pentru ca mai apoi să apăs pe Connect și să ascult zgomotele alea făcătoare de piele de găină, specifice conexiunilor prin dial-up de prin anii 2000. Am descoperit mIRC-ul și melodiile mp3, iar după abia 2 ani, am auzit prima oară de Google. Cum se scrie, cu doi de O?

Totul s-a schimbat înfricoșător de mult de atunci. Google Earth, Instagram, Foursquare, Facebook, Twitter, etc. Totul a devenit public, și din cauza sharing-ului excesiv, a dispărut dreptul la intimitate. Ți se fac poze, ești desenat pe hartă și trebuie să dai explicații dacă ai fost în vreun loc în care te credeai invizibil și în siguranță. Cum spunea și Tudor Chirilă, Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat…Nu mai poți să fii singur, ești identificat. Ca să nu mai vorbesc de lucrurile la care sunt expuși copiii care stau în voie pe laptop, fără nici un Parental Control. Îi recunosc și părțile bune, nu zic că nu există, doar că partea întunecată a internetului îmi cam dă fiori câteodată.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=n_sPOOkG77o]