Se aude doar ploaia în geam, în rest e liniște în casă. Torsul pisicii care stă întinsă lângă mine mă ancorează și mai mult în canapea, aici aș vrea să rămân o vreme.
Nu știu încotro se îndreaptă lumea și nici încotro mă îndrept eu, dar acum e tare bine. În aer plutește o energie pașnică și caldă, care mă face să îmi dea lacrimile de bucurie că sunt aici, fără să mai conteze tot ce nu e rezolvat și tot ce este rău în lume. Avem atât de multe momente în care putem vedea perfecțiunea asta și totuși trecem pe lângă ele fără să clipim. De ce să alergăm non stop, fără să mai simțim pământul de sub picioare? De ce să vrem atât de mult, când atât de puțin poate fi totul?
Mintea ne joacă feste, hai să nu mai credem tot ce ne șoptește cu jind. Sinapsele nu știu ce e mai bine pentru noi și uite că de multe ori ascultăm de ce ne spune creierul în loc să fie invers. Ne-am uitat instinctele, am uitat de iubirea care ne leagă pe toți.