Azi am hotărât să iau 123-ul până la sediul unde urma să țin trainingul, dar am plecat de acasă cu o oră mai devreme ca să mă asigur că nu le las pe cursantele mele drăguțe să mă aștepte. La cursul ăsta urma să facem prima campanie de search, deci probabilitatea ca ele să întârzie era minimă (entuziasmul primei reclame făcute pe Google).
Google Maps îmi arăta că mai am 15 minute de mers pe jos, ceasul era fără 25, așa că am accelerat pasul. Asta până când l-am văzut.
În mijlocul trotuarului stătea parcată o mașină, iar bătrânul din fața mea era nevăzător. Încerca în zadar să găsească drumul folosindu-se de baston, dar nu își putea da seama cum să treacă de obstacol (poate fiindcă mașina era pusă perpendicular pe trotuar, dar n-aș vrea să deschid subiectul parcărilor din București). Așa că m-am dus la el.
“Pot să vă ajut?”
“Da, vă rog.”
L-am luat de braț, am ocolit mașina și am revenit pe trotuarul acum liber.
“Vă mulțumesc mult. Mă puteți duce până la bulevard?”
“Normal, nu e problemă.”
Cu o oarecare frică să nu zic ceva greșit, am început să îi descriu micile obstacole ce au urmat – o bordură mică, o groapă, o bordură înaltă, un gard de protecție pus provizoriu.
“Unde mergeți?”, l-am întrebat.
“La Pizza Grill, e chiar la trecerea de pietoni. Mă duceți dumneavoastră până acolo?
“Nu știu unde e, dar găsim.”
“E fix pe colț, mă cunosc fetele de acolo. Mă așez la masă și ele îmi aduc ceva de mâncare.”
Odată ajunși pe trotuarul principal, a început să grăbească pasul. Se sprijinea de mine și mergea chiar mai repede decât merg eu de obicei. De fiecare dată când mă pregăteam să spun ceva, încetinea. Avea încredere că poate merge liniștit cât eu nu zic nimic. Am găsit Pizza Grill-ul despre care vorbea, l-am așezat la masă și i-am urat poftă bună.
Mi-a mulțumit, dar știu că el a fost de fapt cel care m-a ajutat mai mult.
Să văd viața altfel, prin ochii unui străin. Să fiu atentă la ce e în jurul meu, fără să îmi fugă mintea la cele mai neînsemnate probleme. Am realizat cât e de minunat și de neprețuit faptul că putem vedea lumea și putem să îi privim în ochi pe cei pe care îi iubim.
—
Întâmplător, tot astăzi am aflat că toamna asta se deschide primul club de mobilitate urbană pentru nevăzători, cu sprijinul Fundației Orange. În cadrul atelierelor organizate de CMU Senseability sunt așteptați să participe atât persoane cu deficiențe de vedere, cât și cei care nu au astfel de probleme. Astfel, cei din urmă vor încerca să scape de prejudecățile pe care le au față de persoanele cu dizabilități, experimentând viața fără simțul pe care se bazează cel mai mult. Participarea este gratuită, înscrierile la ateliere se fac pe site-ul AMAIS – http://www.amais.ro/formular-inscriere-ateliere/ Implică-te și tu! #BucurestiIncluziv
