Ma bucur ca ai disparut. A trecut atat de mult timp si parca atat de putin. Tin minte cand mergeai timida pe strada, cu privirea in jos, fiindca simteai ca nu esti destul de frumoasa ca sa privesti in zare. Salutai oamenii cu jumatate de gura si de abia daca scoteai o vorba cand cineva te intreba ce mai faci, de frica sa nu spui ceva gresit. Iar daca primeai un refuz sau erai contrazisa, te simteai vinovata si iti promiteai ca data viitoare tu vei fi cea care are dreptate. Ca si cum ar fi fost un concurs intre tine si ei.
Daca ar fi fost asa, l-ai fi castigat pana acum. Insa vezi tu, nu despre asta e vorba de fapt.
Pe drumul pana aici, ai aflat cat de important e sa fii bun. Desi lumea din jur pare sa fie ok, intelegi ca de fapt nu e deloc asa. Tuturor le e frica, doar ca fiecare e bantuit de altceva, iar in timp ce unii reusesc sa treaca peste, altii inca se zbat fiindca nu stiu cum sa se ierte.
Fii acolo si asculta-le durerea. Da-le cate o particica din tine, lasa-i sa te rupa in bucati si o sa vezi cum blandetea si speranta din ochii lor o sa te repare intr-o secunda. O sa dispari in ei, dar sa nu uiti sa te intorci inapoi, lumea are nevoie de tine.
Foarte frumos! Mi-ar placea sa-mi dedice cineva un asa textulet, m-arr bucura!