Îmi vin așa câteodată, pe neașteptate. Niște stări pe care nu le-am invocat, niște gânduri care de obicei nu se lăfăie prin mintea mea. Îi numesc intruși, dar de fapt fac parte din mine.
Și știu, trebuie să-i fac să plece. Să se transforme în altceva ca să-mi văd din nou de drum. Frici și insecurități pe care demult le credeam șterse îmi fac iar cu mâna, ca să se asigure că le văd. Și ca și cum asta n-ar fi de ajuns, mai vine și o ditamai tristețe care mă face să privesc în gol. Băga-mi-aș picioru’…
Hormonii nu-s de vină, că nu sunt în perioada aia, așa că o s-o consider perioadă de bad karma. Timp în care n-o să beau alcool și o să mă abțin de la fapte ulterior regretabile.
Așa că dacă o să mă port ciudat, să știi că nu-i vina mea.