Dacă mă gândesc la câte secrete am împărtășit la viața mea (unele poate nu mi-au aparținut), trebuie să recunosc că mă identific mai mult cu o carte deschisă decât cu un jurnal bine păstrat. Doar secretele pe care le păstrez ascunse față de mine au rămas neatinse – încă nu sunt pregătită să le conștientizez existența.
Mi se pare că un secret nu mai este secret dacă este cunoscut de mai mult de o singură persoană. Dar în majoritatea cazurilor, informația se răspândește cam repejor. Oare de ce ne place atât de mult să știm neștiutul?
Ne simțim privilegiați atunci când primim informații exclusive, după care le dăm mai departe din reflexul de “share”, dobândit în social media. Vrem să fim primii care anunță omenirea că există un nou subiect ce trebuie dezbătut, primii care aud despre noile descoperiri, primii care află că 2 litri de apă pe zi ne ajută să fim mai sănătoși… Cu cât suntem mai la baza sursei de informații, cu atât mai bine.
– Ai auzit că a fost inaugurată prima centrală solară care funcționează și noaptea?
– Ha! Dacă am auzit… Am fost acolo la inaugurare.
Propriile secrete le împărtășim dintr-un simplu motiv – vrem să vorbim despre ele. Și cu cine să vorbești, dacă știi numai tu? Un fel de mărturisire care nu intră sub taina spovedaniei – pe care odată ce ai făcut-o, nu-ți mai aparține. Așa că înainte de a spune tot ce ai pe inimă, asigură-te că ești pregătit pentru o operație pe cord deschis.
Eu sunt tot timpul intr-o operatie pe cord deschis. Ma doare in continuare la fel de tare, insa nu mai stiu ce sa urlu. Doctorii nu imi tin cordul deschis din curiozitate sau pentru ca ar lucra la el, ci din nevoia de a avea un cord deschis langa pe care sa se sprijine cand le e greu. Dar niciunul nu cedeaza si niciunul nu vrea sa imi puna inima la loc. Acesta este secretul meu.
Mai Radule, nu mai fi asa suparat. Inima aia e a ta, asa ca fa-te puternic ca sa-i poti da in judecata pt malpraxis.