Recunosc că a mea s-a micit și acum trăiește datorită oxigenului primit de la alții. Mai demult – mare cât un foc de tabără, azi – de-abia pâlpâie din când în când. Tot ce îmi doresc e adierea vântului care să mă întețească.
Recunosc că a mea s-a micit și acum trăiește datorită oxigenului primit de la alții. Mai demult – mare cât un foc de tabără, azi – de-abia pâlpâie din când în când. Tot ce îmi doresc e adierea vântului care să mă întețească.