Suntem puternici şi suntem de piatră. Am învăţat din greşeli şi răutăţile celor din jur nu ne mai afectează, indiferenţa ne lasă indiferenţi şi ne-am împăcat cu condiţia noastră de oameni trişti. Sau cel puţin asta e impresia noastră.
Mie una, îmi place să primesc complimente – îmi ridică nivelul de energie. Îmi place să primesc cadouri, flori, pupici, îmbrăţişări neaşteptate sau pur şi simplu un zâmbet pe stradă. Mă simt mai bine când sunt apreciată şi sunt mai fericită după ce primesc un telefon de la vreun prieten care vrea să afle ce mai fac. Nu mi-e ruşine să o recunosc, toate lucrurile astea mi se par normale. Doar că ne-am obişnuit să fim antipatici şi nici nu mai avem curaj să spunem ce vrem – oricum lumea e rea şi nu merităm ceva mai bun, aşa că de ce să ne mai obosim degeaba?
Dacă tot vin sărbătorile, am putea să ne bucurăm mai mult de micile plăceri ale vieţii, să ne răsfăţăm şi să dăruim câte o faptă bună, că doar nu ne-o fi aşa de greu. Puţină detoxifiere a sufletului nu strică. 😉
Cred ca, din pacate, ne-am obisnuit sa ne amintim de prieteni doar cand avem nevoie de ei sau la anumite ocazii, gen aniversari sau sarbatori. Pe mine ma bucura mult oamenii dragi care suna doar sa vada ce fac, fara vreun motiv anume.
PS: Simpatic titlu “… gem de placere” 🙂
Cand eram mai mici parca eram mai devotati prietenilor. Poate pentru ca eram la inceput de drum si cunosteam mai putini oameni. Sau poate pt ca stiam sa gandim cu inima si sa apreciem prieteniile mai mult decat azi.
PS: mersi 🙂
bine punctat 😀
De ce oameni trişti? De ce ar fi un om puternic, care stă neclintit în faţa răutăţilor din jurul său, un om trist? Mie îmi sună mai degrabă a reţetă pentru fericire.
Felicitări! Ai descoperit un adevăr universal şi foarte util. Sentimentele şi emoţiile pozitive ne dau energie. Exista o diferenţă însă, între acestea şi aprecierile sau laudele. Cele din urmă, pe lângă faptul că depind strict de exterior, ne mai şi alimentează vanitatea. Ele depind strict de exterior pentru că noi nu avem control asupra lor, nu stă în puterea noastră să le schimbăm. Matematic, e o funcţie care nu ne are pe noi ca parametru. O acţiune a noastră, indiferent cât de bună, va fi întotdeauna de către unii apreciată iar de către alţii criticată. Nu există o relaţie cauzală. Din asta reiese că părerea celorlalţi este inutilă. Aprecierile folosesc doar la a da încredere în sine celui care duce lipsă. Dar pe un om slab, care este întărit de către laude, criticile îl destabilizează. Părerea celorlalţi este aşadar o sabie cu două tăişuri, o unealtă ce nu ne ajută cu nimic.
Uite ce spune Marcus Aurelius despre asta:
„Smaraldul pierde din valoarea lui dacă nu este lăudat, sau aurul, fildeşul, purpura, sabia, mugurul? Mai bine îşi foloseşte timpul cel care nu dă atenţie la ce zice, face sau gândeşte vecinul, şi care preferă să se concentreze asupra propriilor sale acţiuni pentru a le face drepte şi în acord cu noţiunea de bine.”
Fapte bune – mici plăceri ale vieţii? Atunci care sunt marile ? 🙂
S-a întâmplat să dau din greşeală peste o dovadă a ceea ce am spus mai sus, în caz că mai sunt dubii. Uite un video la care nu ţi-ai imagina să dea cineva dislike, poate îl ştii, e mesajul lui Tudor Chirilă către adolescenţi:
http://www.youtube.com/watch?v=gZEqXGOum8g