De obicei imi place sa petrec sarbatorile in familie, asa ca de Pasti am fost plecata in Bucovina – locul in care mi-am petrecut o mare parte din copilarie. Cel mai adesea mergeam in vacantele de vara, atunci cand ai mei aveau nevoie sa isi refaca neuronii distrusi de mine si sormea si noi aveam chef sa ne facem de cap departe de casa.
Am fost intampinata cu mult drag si cu o gramada de imbratisari, ca acasa. Desi era deja 11 seara, s-a adunat toata lumea la masa plina de prajituri, s-au umplut paharele cu vin si au inceput povestile. Ce a mai facut fiecare, pe unde a mai umblat, cu cine s-a mai intalnit… Eu nefiind prea vorbareata de felul meu, i-am ascultat cuminte pe cei are aveau chef de vorba si ma minunam de viteza cu care trecuse timpul. Erau 2 ani de cand nu mai fusesem pe acolo. Cu toate astea, lucrurile pareau neschimbate prin casa si singurul indiciu care imi sugera ca suntem in 2013 era un calendar agatat pe perete. M-am pus in pat si am adormit instantaneu, fara niciun gand.
A doua zi.
Agitatie mare peste tot prin casa, ca doar vine Pastele. Multe feluri de mancare ramase restante si pregatiri fara de care sarbatoarea nu poate incepe. Eu nu sunt prea priceputa in bucatarie, asa ca am primit taskuri ce tineau mai mult de chestii administrative – ca de exemplu, mersul la magazin. La asta chiar ma pricep… Doamna de dupa tejghea m-a studiat atent, a facut niste calcule si cand a parut ca a gasit raspunsul, au inceput intrebarile esentiale:
– Tu esti nepoata Ilenii?
Am zambit in cel mai afirmativ mod posibil.
– Aia maritata sau aia nemaritata?
– Aia ne.
– Pai da cati ani ai?
– 23.
– Nu-ti fa griji, o sa iti gasesti si tu barbat.
Griji? Cine isi face griji? In lumea mea, nu prea conteaza varsta la care te mariti. Sau de cate ori faci asta. Acolo in schimb, totul se invarte in jurul acestui mic detaliu. Iti faci o familie, e de bine. Esti nemaritata, e de rau.
Zilele au trecut in slow motion fiindca viata e altfel acolo. Oameni mai rabdatori, natura mai vie. Nu tot ce este important aici are valoare acolo. Si nici invers. Suntem facuti din acelasi aluat, doar ca am crescut in cuptoare diferite.
Nu e nici o problema, eu m-am insurat de ziua mea (pe internet, cu fata pe care am cunoscut-o de ziua mea, cand am implinit 41 de ani), cand am implinit 42 de ani.
Acum Andrei e mare, face 5 ani in 25 noiembrie, Asa ca…relax… 😉
Cand e sa vina vremea, vine. Cine credea ca ardeleanul o sa ajunga insurat si cu copil, tocmai “in tara miticilor” 😉 la Bucuresti?