Thank you, Robin Scherbatsky

După ce acum 6 luni am scris un post despre centrul de copii din Arad la care sunt voluntară, am primit pe Facebook un mesaj – cam înainte de Crăciun.

O cheamă Cristina şi locuieşte în Canada acum. Vroia să ştie cum ar putea ea să ajute, dată fiind distanţa enormă şi faptul că nu ne cunoşteam deloc.  După vreo 2-3 mailuri cu informaţii despre copii, date personale şi adrese, mă anunţă că a început să strângă de la oamenii de acolo tot felul de chestii, pe care urmează să le trimită în România.

Am făcut o pauză de comunicare, după care am fost sunată de mătuşa ei, care locuieşte în Arad – anunţându-mă că pachetele au ajuns şi ar trebui să merg după ele. Nu cu maşină normală, că n-au loc. Ulterior am înţeles de ce.

Mi-a căzut faţa când am văzut atâtea cutii şi vreau să-i mulţumesc atât ei (care pentru mine, este o Robin Scherbatsky veritabilă) cât şi oamenilor de acolo – mi-au demonstrat că se poate.

Aşa că m-am pus pe sortat (pe vârstă, sex, iarnă/vară) şi dupa 5 ore, totul era pus pe categorii. Copii de la centru, copii din familile nevoiaşe pe care le cunoaştem şi haine de adulţi pentru cei fără adăpost. Jucării şi rechizite care o să-i bucure enorm pe ăia mici, pe care de abia aştept să-i anunţ că anul ăsta, iepuraşul a venit de peste ocean.

Aş pune poze cu copii care o să primească toate astea, doar că e interzis să li se facă poze. Sunt sigură că zâmbetul meu e nimica toată pe lângă ce fericire o să fie la centru când o să vadă atâtea cadouri. Aş vrea ca cei care le-au trimis să primească măcar jumătate din îmbrăţişările şi pupicurile pe care o să le primesc eu, doar că asta e imposibil. Aşa că vreau să le mulţumesc încă o dată că au făcut toate astea, şi Cristinei fiindcă s-a ocupat de tot.