Recunosc, am dormit mai bine decât în majoritatea nopților. De când m-am mutat în București, pe o canapea extensibilă împărțită în enșpe mii de bucăți pe care spatele meu le urăște cu desăvârșire, nu dorm niciodată mai mult de 6-7 ore. Asta cu tot cu trezirile din mijlocul nopții, învârtitul de pe o parte pe alta sau privitul la steluțelele fosforescente de pe tavan.
Așa că azi dimineață m-am trezit din nou la 8 jumătate. (Momentan nu lucrez și cursurile mele de master încep pe la 17-18 – lucky me!). Zi frumoasă, soare luminos și un parc imens în fața mea. Ca prin minune, fără să mă gândesc că nu mi-am luat micul dejun, n-am băut cafeaua și nici notificațiile de pe Facebook nu erau verificate, m-am îmbrăcat în ce am găsit mai comod și am trântit ușa în urma mea.
Chiar în fața blocului mă aștepta un parc imens în mijlocul căruia lenevea un lac de toată frumusețea.
“Te aștept demult, de ce n-ai mai venit să mă vezi?” mă întrebă lacul.
“De lene.” i-am răspuns eu rușinată.
Și-am început să alerg. Fără o direcție anume și fără vreun interval de minute în care vreau să mă încadrez. Doar așa, cât mă țin picioarele (sau în cazul meu, splina) și cât văd cu ochii. Nu m-aș fi așteptat să mă simt așa de bine în mijlocul capitalei, după ce am văzut cât de agitați și grăbiți sunt oamenii de aici. Aer curat, ciripit de păsări și o apă curată în care rățuștele se bălăceau ca dementele.
Am alergat 20 de minute, fiindcă mi-am cam pierdut antrenamentul de acum juma’ de an, când am alergat ultima oară. Demult nu m-am mai simțit așa de funky fresh, atât fizic, cât și mental. Când alergi, toate problemele își pierd importanța și nimic nu mai pare așa grav. Simți că trăiești și lumea e iar a ta.
De acum înainte, o să încerc să las scuzele deoparte. Poate dacă nu dimineața, atunci seara. Chiar dacă prefer lumina răsăritului…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=x2-MCPa_3rU]
Foarte adevarat, alergatul elibereaza stresul si iti da incredere in tine.