Prima zi de sofat in Bucuresti

Mi-am luat carnetul de sofer la inceputul anului 2008, mai mult datorita unui pariu pe care il facusem cu iubitul meu de atunci, care nu credea ca voi lua examenul inaintea lui. Competitiile m-au transformat intotdeauna intr-un robotel al carui unic obiectiv este sa castige, asa ca din fericire, am trecut cu bine de ambele examene.

A urmat o scurta pauza de aproape 9 ani (!!!) in care nu am mai pus mana pe volan sau piciorul pe pedale. O eternitate in care am preferat sa privesc visatoare pe geam in timp ce oricine altcineva isi asuma responsabilitatea de a conduce masina. M-am ales cu o multime de experiente interesante (dar nu prea) in RATB, RATT, CTPA, CFR si alte abrevieri transportationale, in timp ce toti din jurul meu isi urcau fundul in masina si ajungeau la destinatie fara sa depinda de mai stiu eu ce alti terti. Ca sa imi gasesc scuze, am invocat traficul catastrofal din capitala, poluarea, lipsa locurilor de parcare sau chiar faptul ca poate nu am abilitati de sofer.

frica-de-condusDar de fapt, imi era frica. Inca imi este, recunosc. De toate lucrurile de mai sus + de neprevazutul care te poate lovi out of nowhere. Am hotarat sa trec peste frica si sa ma chinui pana imi iese. Fiindca pentru cineva total nepasionat de masini si de viteza, placerea condusului inca nu exista, ci trebuie cultivata.

Luna trecuta mi-am cumparat o masinuta – un Yaris gri pe care inca invat sa il iubesc. Am exersat cateva drumuri prin traficul din Arad, iar azi a fost prima zi de sofat in Bucuresti. M-am trezit la 6.30 din cauza stresului la care urma sa ma supun, iar din intunericul de afara am reusit sa deduc ca azi va fi una dintre zilele alea ploioase in care nimanui nu ii place sa fie la volan in Bucuresti. Daca tot vrei sa infrunti ceva de care ti-e frica, macar sa te asiguri ca exista toate elementele de care incerci sa fugi.

Primele minute au fost ok-ish, asta doar pana am ajuns la o intersectie cu Calea Calarasi, unde nimeni nu lasa loc altor masini sa treaca. Eram prinsa acolo, acoperita de claxoane in mijlocul intersectiei, chinuindu-ma sa imi pastrez zenul. Spre surprinderea mea, chiar am reusit. Nu a mai durat mult si am ajuns la birou, unde am putut parca linistita pe unul dintre numeroasele locuri disponibile inainte de ora 7.30. Cand am intrat in birou, mi-am dat seama ca nu aveam permisul la mine. Nici buletinul, de altfel. Dar asta sa fie cea mai mare problema…

Provocarea a fost mai degraba la plecare. Am zis sa fug pe la 17 (daca tot am ajuns cu 2 ore mai devreme la birou), ca sa mai scap de aglomeratie. Un gand naiv, ca pentru un incepator. De cand am intrat in rondul de la P-ta CA Rosetti, m-am incadrat pe banda gresita si am devenit centrul atentiei tuturor. Aclamata de fani, luminata de flashuri ca un adevarat star pe scena, am reusit sa o iau pe Hristov Botev si sa ma asez in capatul cozii de masini. Am trecut cu bine de intersectia care mi-a dat batai de cap cu cateva ore mai devreme, iar miscarea lina a stergatoarelor a reusit sa imi regleze pana la urma ritmul cardiac.

Asta pana cand am iesit de pe stradutele laturalnice direct pe prima banda a B-dului Unirii, de pe care trebuia sa ajung pe ultima in nici 50 de metri. Am taiat calea unor masini (pe aceasta cale imi cer iertare) si am reusit sa fac un 180 de grade fara sa depasesc prea mult marcajul benzii mele. Intr-un final, dupa 30 de minute de condus (care au parut 1000), am ajuns acasa. Parcata in limitele acceptabilului, am coborat victorioasa din masina si am stat in ploaie cu fata spre cer. In propria lupta cu sine, era 1-0. Pentru mine. Pentru versiunea mai buna a mea.

 

PS Nimeni nu a fost ranit  (in jurul meu) in timpul experimentului de pe strazile capitalei.

 

Read More

Frumusetea durerii

12904211Nimic nu e gratis. Fie ca e platit cu bani, cu timp, cu sacrificii sau cu linistea propriei constiinte, totul are un pret. Pentru ca oamenii nu se nasc campioni, presedinti sau antreprenori de succes, ci muncesc ca sa ajunga in acel punct.

Cei care au reusit in viata au invatat sa spuna nu placerilor de moment, avand in minte the bigger picture. Si nu cred ca le-a fost usor sa refuze iesirile in oras, maratoanele de seriale, junk food-ul, vacantele prelungite si instinctului de “bagarea piciorului in tot”. Chiar daca uneori s-ar fi abatut de la drum, au gasit puterea sa se intoarca si sa continue de unde au ramas sau chiar sa o ia de la capat.

Cred ca durerea cea mai mare e atunci cand renunti la ceva, si nu atunci cand nu poti obtine un anumit lucru. Alegi sa lasi in urma o experienta pe care o iubesti, un gust, o relatie, un stil de viata, o idee care iti da siguranta. De ce ti-ai produce singur suferinta? Pentru ca stii ca doar asa poti creste.

No pain, no gain.

Urasc durerea. Durerea sucks. Dar se pare ca e singura cale spre fericirea adevarata. Asa ca trebuie sa te ridici, sa suferi si sa lupti pentru ceea ce iti doresti de la viata. Sa devii un soldat in propriul razboi. Uneori o sa simti ca nu mai poti sau nu mai vrei. Dar mai poti. Si mai vrei. Numai ca trebuie sa iti reamintesti constant care e scopul luptei pe care o duci. Sa te convingi singur ca toata suferinta are de fapt un rost.

Nu e simplu sa ai o cariera de succes, o relatie implinita sau o familie fericita, ci e nevoie de multe sacrificii, compromisiuri si suferinta pentru a te dezvolta si creste constant. Dar daca esti dispus sa lupti, cred ca astea sunt intrebarile cu care vrei sa pleci la drum:

  • Care e lucrul pe care vrei sa il obtii?
  • La ce esti dispus sa renunti pentru a-l obtine?
  • Merita sacrificiul?

Iti doresc sa gasesti raspunsurile potrivite. Pentru ca timpul trece oricum ar fi.

 

Read More

Smartphone-ul ne schimba viata (in bine?)

dependenta de telefonIl purtam cu noi peste tot, tot timpul. A devenit mai mult decat un accesoriu –  telefonul este o extensie a corpului nostru.

Fara smartphone, ar trebui sa ma uit la meteo (sau pe geam), sa ma orientez in spatiu dupa repere/indicatiile oamenilor sau si mai rau, sa raman in urma cu ultimele stiri update-uri din industrie. Mi-am dat seama ca am inceput sa devin oarecum dependenta de telefonul meu mic si pretios, asa ca mi-am instalat o aplicatie care imi monitorizeaza activitatea pe telefon, imi arata numarul de deblocari de ecran si ma recompenseaza daca reusesc sa stau cat mai putin pe smarthphone. If interested, se numeste BreakFree si o gasiti aici.
(more…)

Read More

Primele 31 de zile la un nou loc de munca. Ghid de supravietuire.

Exista o multime de studii care arata ca schimbarea locului de munca poate reprezenta un stres emotional foarte mare pentru noii angajati, unii intrand chiar in depresie din cauza imposibilitatii de a se adapta acestei schimbari.

schimbarea locului de muncaRecent mi-am schimbat si eu jobul. A fost o decizie pe care am luat-o dupa mult timp de gandire, in urma analizei a multor liste cu plusuri si minusuri din care a reiesit ca asta e pasul urmator pe care trebuie sa il fac. Dupa scurta vacanta de Paste, urma sa incep activitatea la Publicis, pe o pozitie oarecum similara cu cea de la 2Parale. Nici macar nu aveam emotii fiindca ma simteam total pregatita pentru ceea ce avea sa urmeze. Ei bine, dupa o luna la noul job, pot sa recunosc ca a fost o experienta coplesitoare.
(more…)

Read More

Cel mai important lucru pe care l-am invatat la 2Parale

De unele experiente stii sigur ca nu o sa uiti niciodata. O colectie de momente care te-au format, un context in care ai intalnit oameni exceptionali si ti-ai facut prieteni dragi.

Oh well, asta este pentru mine 2Parale. Primul job de om serios, in care am invatat milioane de lucruri despre cum functioneaza lucrurile in online, offline si in between. Cine s-ar fi gandit atunci cand am avut interviul (si am mintit ca am fost la olimpiada nationala de romana, o recunosc oficial) ca urmeaza 3 ani in care o sa cresc in ritmul lui Fat Frumos?
(more…)

Read More

121 de ganduri care te pot ajuta sa ai succes

buddhaRecent am auzit la Gold FM despre un must read al cartilor de dezvoltare personala. Sunt o mare fana a scrierilor de acest gen, dar in ultimul timp am incercat sa o las mai moale – mi-am umplut capul cu tot felul de informatii fara sa pun nimic in aplicare. Cu toate astea, mi-am comandat cartea, mi-am subliniat frumos toate ideile care mi s-au parut importante si le-am sumarizat aici. Se zice ca trebuie citite de mai multe ori pe parcursul unei perioade mai mari de timp pentru a te motiva suficient cat sa le si pui in aplicare, deci sa speram ca ne vom tine de treaba.

Cartea a fost scrisa de Dr David Schwartz in 1965 – Puterea magica a gandului. (more…)

Read More

Suferi de astenie de toamnă?

veverita in scorburaAcest articol este adresat celor care iubesc zilele călduroase de vară și nu găsesc niciun motiv de bucurie odată cu sosirea toamnei, urmată de și mai apriga iarnă. Astenicii de toamnă.

Eu sunt unul dintre ei. Pe măsură ce a început să scadă ziua, am simțit cum se stinge, puțin câte puțin, orice urmă de entuziasm și dorință de viață. Așa e aproape în fiecare an, de când am devenit om mare în buletin. Bineînțeles, există și câteva recomandări medicale pentru cei care suferă de astenie de toamnă:

  • cât mai mult timp petrecut în aer liber [avem nevoie de lumină naturală]
  • alimentație cât mai variată
  • mișcare cel puțin 30 minute/zi
  • un program disciplinat de somn

Anul ăsta vreau să încerc ceva nou. Din experiența mea de până acum, nu au funcționat prea bine aceste sfaturi prietenești oferite de domnii medici. Este exclus mutatul în țările calde, problema trebuie înfruntată la ea în țară.
(more…)

Read More